Difuz, printre amintiri

Aiurea.

Gânduri strivite, amintiri estompate, posibile adevăruri rămase nerostite.

Sentimentul acesta de "ceva lipsește" din peisajul Sărbătorilor Crăciunului...

Zăpezile. Mirosul iernilor de odinioară, fuioarele de fum ieșind prin coșurile copleșite de ninsori.

Aromele. Culoarea. Contrastul.

Bucuria și nerăbdarea așteptării. Teama.

Frenezia cu care descopeream, unul după altul, cadourile de sub Brad. Furtișagurile din cămară și prefăcuta supărare a bunicii, mă copleșesc, acum și mereu, le refuz dreptul la credibilitate și le accept totuși realitatea.

Crăciunul. Un scop. Îl aștept și acum, cu aceeași bucurie în suflet, cu entuziasmul și naivitatea copilăriei demult trecute, un sentiment de veșnică ignoranță pune stăpânire peste cotidianul gândurilor mele.

Încet. Apăsător de lent anii trec, se scurg adunând în șuvoaie de confuzie și nostalgii alte, mereu noi, amintiri trecute și trăite, sau poate doar dorite. ÎMI AMINTESC! Un strigăt ce răzbate an după an din încețoșarea gândurilor zilnice, acum la ceas de sărbătoare.

Copleșit de avalanșa frânturilor de trecut încerc să mă analizez, să ordonez, să judec...

Dar oare am acest drept?... Sau poate obligație morală... sau...

Trecutul, îndepărtat sau recent, a fost, indiferent cum, doar A FOST... Dorința de a justifica, legitima, impune, o versiune personală actualizată a amintirilor este atât de apăsătoare și de greșită... Și totuși... Cu fiecare reiterare printre amintiri, le deformez, le remodelez, le distrug... Trecutul se transformă în ficțiune. Crud, dar adevărat. Amintirile devin acum povești. Cu tâlc. Povețe. Pentru cei ce vor veni. Pentru noi. Nu sunt reale, reflecții deformate ale unui trecut redefinit, dar, există, un paradox al umanității, o cale de urmat, rutină.

Continuitate. Tradiție. Eroare.

Refuz. Și încerc să uit... și să-mi reamintesc realitățile apuse... Greșesc, căci cu fiece nouă încercare deformez și mai mult imaginea fixată undeva, adânc, în alveolele minții.

Gândesc. Mint! Evoluez...

Manipulez prezentul, și poate și viitorul, prin confirmarea unei realități inexistente, din dorința de a-mi acoperi justificat, trecutul.

Și totuși...

Milenii de civilizație și progres atestă cumva funcționalitatea și corectitudinea conceptului. Am devenit, credem, mai puternici, mai inteligenți, prin filtrarea adevărului, prin reformarea lui. Credem în coerența  acțiunilor noastre, ne considerăm cinstiți... Poate chiar suntem... Pentru noi, doar pentru noi... Dar pentru Natură? Cum ne putem considera în relația cu Universul, sau măcar cu mediul din care facem parte!

Trecutul, Viitorul, Prezentul, sunt doar actualitate, un moment, o clipire, un peisaj pe retină, filtrat de conștiință, deformat de cunoaștere.

Sentimentele. Ne aparțin și sunt așa cum ni le dorim. Dar... Din păcate de foarte multe ori sunt rezultatul unor constrângeri generate de complexitatea funcțiilor ce stau la baza procesării amintirilor. Și bucuria, entuziasmul Sărbătorilor devin realitate, an după an, generație  de generație, perpetuu, ciclic, constant. Din Dorință am creat Credința, prin credință am modelat Tradițiile, ne-am generat mediul propice dezvoltării intelectului prin Bucuria așteptării Sărbătorilor...

Sărbători Fericite! Tuturor! Acum, Aici și Aiurea!