NU te inteleg, tu... blog(g)er?

Cam asa ceva...

Sau poate asta a fost doar perceptia mea asupra reactiei avute de cei apropiati mie atunci cand m-au vazut in fata calculatorului butonind... pe blogger.

Reactia, in sine, nu m-a surprins, lipsa DE CE-ului insa... a durut. Tare.

Poate ca ideile si convingerile mele nu au consistenta..., sau sunt contorsionate, prea subiective, superficiale...

Timpul irosit in fata unei pagini albe pe care incerc sa astern cateva randuri, sa imi ordonez cumva gandurile si reactiile, nu este insa, o pierdere de timp...

Lipsa abilitatilor mele de a utiliza corect si eficient tastatura unui computer imi lasa timpul necesar pentru a-mi filtra ideile de moment, ma detaseaza cumva de mediul cotidian, ma obliga sa sintetizez  si sa-mi comprim exprimarea, ma ajuta sa inteleg altfel, in felul meu intortochiat, realitatea care m-a adus in fata calculatorului..., sa scriu, ceea ce cu adevarat nu vreau sa uit.

Intrebarea obligatorie, si pentru mine de altfel, motivul, scopul, forma..., in care am ales comunic, nu a fost rostita, cumva insa, ma simt obligat sa mi-o adresez, sa raspund, sa-mi raspund, sa clarific motivatia alegerii.

...

Nu sunt adeptul virtualizarii globale a informatiei.

Cred in puterea cuvantului scris, in impactul pe care acesta il are la nivelul subconstientului, de a declansa anumite reactii..., de a obliga..., dar, si in forma rigida, fixa, impersonala dar personalizabila a colii tiparite.

Nu ma exprim pentru a ma impune, nici din frustrarea de a nu fi fost inteles, este mai mult ca un exercitiu, dar, in acelasi timp, si o pata de culoare undeva in fundal, pe care, ochiul unui eventual cititor, sa o poata percepe intr-un mod oarecare, declansind ceva, undeva.

Am libertatea de a alege, bine sau rau, am ales blogul, nu impune, este personal, ma ajuta sa-mi dezvolt anumite abilitati, sa invat, sa-mi ordonez gandirea, (este probabil mai mult un jurnal secret, scris cu dorinta de a fi descoperit, uneori...) cu ochii inchisi sa exprim in neant o idee sau gand.

Scriu cu speranta ca cel ce citeste sa simta, dincolo de forma, de idee, ca exista diversitate, necunoscut, ca universul nu poate fi perceput DOAR prin ecranul computerului. Imi doresc ca cei ce au citit aceste randuri sa petreaca, daca nu mai putin timp in spatiul virtual, mai mult in realitatea palpabila, sa inteleaga necesitatea vitala de a verifica si filtra perceptia, de a dezvolta in permanenta modelul realitatii percepute.

Cam asa ceva! (ATAT!!!)